Oameni ai străzii, evacuaţi din canale cu gaze lacrimogene. Poliţia a găsit LCD-uri, tablouri şi icoane furate

29.04.2013 06:52

UPDATE 15.40 Şase persoane au primit îngirjiri medicale în urma acţiunii de miercuri a poliţiei în canalele din zona Gării de Nord din Capitală, a anunţat Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov. „Este vorba despre cinci bărbaţi şi o femeie care au primit îngrijiri medicale, după care trei au fost transportaţi la spitalele Elias, Universitar de Urgenţă şi de Oftalmologie. Cu excepţia celui pe care s-a aruncat aurolac, ceilalţi cinci au acuzat stări de leşin. Femeia a fost transportată la Spitalul Elias, iar ceilalţi doi, bărbaţi, au fost duşi la Spitalul Universitar de Urgenţă şi la Spitalul Clinic de Oftalmologie", a precizat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov (SABI), Alis Grasu.

UPDATE 15.15 Mai multe tablouri şi icoane, despre care se bănuieşte că au fost furate de o grupare coordonată de un om al străzii zis „Regele Boschetarilor", din locuinţa unor cetăţeni francezi, au fost găsite în canalele din zona Gării de Nord, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, a declarat jurnaliştilor că au fost identificate unele bunuri susceptibile că ar fi fost furate din locuinţe. Întrebat dacă este vorba despre obiecte de patrimoniu, Niculae a negat spunând că „sunt bunuri care fac parte din patrimoniul unei persoane fizice" şi că nu a fost estimat prejudiciul. Niculae nu a putut preciza dacă, printre suspecţii care au fost ridicaţi, se află şi „Regele Boschetarilor". Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a mai declarat că nu au fost folosite substanţe iritant-lacrimogene de către poliţişti, pentru ridicarea oamenilor din canalizare. "S-a folosit forţa în mod gradual", a spus Niculae, adăugând că acţiunea a început în condiţii de normalitate, pentru ca poliţiştii să întâmpine apoi tot mai multă rezistenţă din partea celor anchetaţi. El a spus că mai multe persoane au fost ridicate şi conduse la secţia de poliţie, neprecizând numărul acestora.

UPDATE 13.53 Un bărbat, reprezentant al unei organizaţii neguvernamentale, a fost dus la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice din Capitală. Bărbatul a vrut să-i convingă pe oamenii străzii să-i lase pe poliţişti să intre în canalele din zona Gării de Nord din Capitală. Cei din canale au ripostat şi au aruncat cu aurolac în reprezentantul organizatiei, care a vrut să medieze conflictul. „Bărabatul are arsură corneo conjunctivală la ochiul drept, a refuzat internarea, dar va veni zilnic la control", a declarat profesorul Monica Pop, managerul unităţii sanitare. Victima a fost dus la spital cu o salvare a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov (SABI), care are în zona Gării de Nord trei maşini, a declarat managerul Alis Grasu. Potrivit unor surse din Poliţie, în canalele de la Gara de Nord au fost găsite icoane şi tablouri. „Prejudiciul nu a fost încă stabilit. Important este să recuperăm toate bunurile furate şi să le restituim celor care au rămas fără ele", susţin sursele citate.

UPDATE 12.30 Potrivit unor surse din poliţie, în canalele din zona Gării de Nord din Capitală, ar fi ascunse bunuri care ar fi fost furate dintr-o locuinţă. Oamenii străzii refuză să iasă la suprafaţă şi aruncă cu aurolac pentru a-i opri pe anchetatori. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, acţiunea este coordonată de la nivelul Serviciului de Investigaţii Criminale, iar în ajutorul judiciariştilor au fost chemate echipe de la SPIR, Poliţia Sectorului 3 şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Totodată, angajaţi ai Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice îi ghidează pe poliţişti prin canalele subterane. La acţiune este folosit şi un excavator, pentru decopertarea gurilor de canal din zona Gării de Nord. Alexandru Nicolae a precizat că nu sunt persoane rănite, acţiunea fiind în desfăşurare. Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene în canalele de lângă gară pentru a-i scoate de oamenii străzii de acolo. „Într-adevăr, poliţiştii au cerut şi de la noi o scară pentru a coborî în galerile subterane de la Gara de Nord. Din câte ştim noi, nu au ruşit şi au cerut sprjin şi de la Primărie pentru acţiunea lor de a-i găsi pe cei oamenii străzii", au declarat pentru adevărul.ro surse din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit unor surse apropiate anchetei în timpul actiunii poliţiei, un om al străzii a fost găsit fără cunoştinţă într-unul dintre canalele controlate. La faţa locului au fost trimise trei echipaje de ambulanţă

UPDATE 10:35  Tanarul Iagar Vali Alexandru in varsta de 24 ani din Bucuresti, martorul la evenimentul de la Gara de Nord a declarat pentru reporterii ziarului MicNews.ro ca intradavar Politia a pus Gaze la crimogene, i-au batut pe oameni strazi si pe un minor la calcat in picioare, si l-au umplut de sange si dupa acea au chemat salvarea au fost foarte multi politisti pe un minor invarta de 12 ani declara acesta pentru redactia MicNews.ro.

UPDATE:10:00 La fata locului a sosit  mai multe Organizati non-guvernamentale printre care si doamna  Pahomi Raluca Presedinte Asociatia Homeless, unde ne-a declarat ca incerc sa merg la Politie, sa ii ajutam, deci si oameni strazi au fost calcati in picioare de catre reprezentantii S.P.I.R, reprezentanti Politiei Romane si Politia Locala Sector 1, tot doamna Pahomi Raluca a mai declarat pentru redactia Mic News.ro, ca un om al strazi a decedat dupa ce a fost intoxicat cu gaze lacrimogene si batut mar, Raluca Pahomi a mai spus ca va face demersuri catre Bruxeless si va da statul roman in judecata pentru agresare fizica, psihica, morala. a declarat Presedinta Asociatia Homeless, Pahomi Raluca pentru redactia MicNews.ro

Autor: Mihai Caldararu

Photo: Dochiu Alin George